Ansamblul Folcloric Cheile Oltețului din Polovragi, cu 72 de ani de activitate neîntreruptă, s-a înființat în 1948 sub indrumarea familiilor Maria și Constantin Mesteacăn, în colaborare cu Maria și Marin Chirițescu. În 1997 s-a adus dinamică în scenă cu ajutorul actualui primar, Epure Gheorghe (in calitate de dansator și coordonator ansamblu) si al regretatului Maestru-Coregraf Ștefan Mirulescu, precum și cu aportul administrație locale – primari și consilieri locali – și al directorilor de Cămin cultural. În ultimii ani a participat la mai multe festivaluri ale Portului Popular din Sibiu, Vâlcea, Argeș și Gorj. A reprezentat Polovragiul în țări ca Italia, Polonia, Serbia, Bulgaria și Franța, evenimente unde au reprezentat cu mândrie Gorjul si mai ales Portul ungurenesc, port ce s-a infiltrat din Mărginimea Sibiului în Oltenia trecând pe la Vama Cucului ori peste hotar păzit. Odată cu el au trecut şi cântecele ciobanești şi împreună au pus stăpânire pe sufletul oamenilor de la Gura Olteţului.
Toată animația ansamblului s-a întemeiat cu ajutorul lui Dumnezeu și pe truda polovragenilor cu vârste între 3 ani și 85 ani (uneori 90 ani).
Fără acești oameni de jertfă și de creativitate n-ar fi fost mișcare… Fără acești daruitor-truditori, de toate vârstele și profesiile… ce-ar fi mișcat ?
Deci, totul a fost posibil pentru ca a fost ajutorul lui Dumnezeu și truda membrilor ansamblului.
În prezent Ansamblul numără 180 de membrii cu vârste cuprinse intre 3 si 90 de ani, dansatori, solisti vocali, grup de fluierași, instrumentiști.
Instructor-coregraf al Ansamblului: Andreea DAVID
Instructor Formația de fluierași juniori MITUȚĂ Gheprghe
Director Cămin Cultural Narcis ORZAN